Biserica catolica (daramata) Baia – Suceava

În anul 1410, din porunca voievodului Alexandru cel Bun (1400-1432), s-a inceput ridicarea la Baia a unei catedrale catolice, care a devenit cea mai mare biserică catolică cea mai mare din Moldova de atunci. Soţia domnitorului, Margareta, era de neam polonez şi de religie catolică. Catedrala a avut hramul Sfânta Maria. Unii istorici acreditează ideea că în acel an “Alexandru cel Bun, voievodul Moldovei, împreună cu soţia sa, Margareta, care era catolică, au organizat episcopia pentru credincioşii catolici”

sursa http://ro.wikipedia.org/wiki/Catedrala_Catolic%C4%83_din_Baia

Episcopia de Baia a fost înfiinţată în anul 1418 [3] de către Papa Martin al V-lea. La conducerea acestei episcopii s-au succedat şapte episcopi, ultimul fiind Mihail Marinoski (1510-1523), ultimul episcop care a purtat titlul canonic de Baia [4].

În secolul al XV-lea oraşul Baia avea o piaţă largă, lângă Catedrala Catolică, un punct fortificat pentru provizii şi adăpost în caz de primejdie, pivniţe mari, depozite de mărfuri, casa de lemn, cu pereţi decoraţi cu ceramică smălţuită. Aici se stabiliseră negustori care vindeau, în ţară şi străinatate, vite, oi, miere, ceară, peşte, grâne etc. şi cumpărau în schimb unelte, postavuri, obiecte de podoabă etc.

Urcarea pe tronul Moldovei a lui Ştefan cel Mare (1457-1504) a dus la o schimbare a orientării politice, având influenţe şi asupra organizării minorităţii catolice din Moldova, deoarece Polonia nu a mai putut susţine în mod efectiv un episcop în Moldova şi prin urmare Episcopia este integrată din nou Ungariei [5]. În urma luptei de la Baia din anul 1467 dintre Ştefan cel Mare şi Matei Corvin, oraşul Baia a ars din temelii, cea mai mare parte din locuitori s-au împrăştiat şi locuinţa episcopului a rămas arsă, iar Episcopul a părăsit această localitate. În anul 1523, Episcopia de Baia şi-a încetat existenţa [6].

~ de Merlinlx pe septembrie 23, 2008.

14 Răspunsuri to “Biserica catolica (daramata) Baia – Suceava”

  1. Excelente foto…

  2. multumesc foarte mult !

  3. traim in bezna, nu stim nimic din ceea ce ne inconjoara, ducem o existenta efemera mereu cu grija zilei de maine si frica de necunoscut. Pacat. Viata trece si nu am vazut nimic, nu am simtit nimic, nu am trait nimic. Se naste o intrebare: oare pentru asta ne-am nascut ?
    Felicitari pt. imagini si promit ca o sa revin sa vad ce ai mai postat.

  4. Draga Merlinx,
    te rog mult spune-mi daca am voie sa folosesc imaginile din blogul tau indicand, fireste , sursa.
    Monica Margineanu (Institutul de Arheologie Vasile Parvan-Bucuresti)

  5. salve,

    super imaginile. Se stie cine a fost arhitectul?

    Eu mai stiam si ca dezvoltarea localitatii era in stransa legatura cu asezarea unui grup de sasi din Ardeal, banuiesc ca de la Bistrita, mai exact (care erau inca catolici la momentul acela) si cred ca ei sunt cei care au format comunitatea de comercianti de aici.
    Felicitari!

  6. multumesc mult! despre arhitect nu cunosc nimic , dar am inteles ca sint multe documente ( mai ales straine )referitoare la biserica catolica din Baia

  7. wow; cum ai reusit sa ajungi pe meleagurile copilariei mele? chiar eram curioasa daca exista informatii despre cetate pe internet. bunicii mei sunt din baia, iar eu vad ruinele astea de cel putin doua ori pe an de cand ma stiu. excelente fotografii. tot in baia mai sunt doua biserici: una ctitorita de stefan cel mare, iar alta de petru rares.

  8. felicitari pentru aceste fotografii atat de reusite. Va recomand pentru istoria localitatii monografia profesorului V. Neamtu, extrem de bine realizata/ Totodata este mare pacat ca aceasta biserica este an de an mai invadata de scaieti si buruieni, printre ruine pascand vacile si caii din sat

  9. foarte frumoase fotografiile,yo chiar locuiesc in acel sat,si merita vazute si toate imprejurimile de pe acolo

  10. Sunt din localitea Baia,insa,trebuie sa recunosc ca nu detin aceste informatii,desi imi place istoria!Felicitari!

  11. Stejarul lui Stefan cel Mare, ce se vede in una din imagini,din pacate,nu mai exista!

  12. Lale esti din Baia intradevar? m-ai facut curioasa sa stiu cine esti. eu nu sunt din Baia, dar am bunici acolo si mi-am petrecut in fiecare an o parte din vacanta acolo. da-mi un mesaj cu mai multe detalii despre tine.
    multumesc inca o dsata pt poze; mi-e draga Baia; chiar daca s-a transformat mult odata cu trecerea anilor.

Lasă un Răspuns